Cursuri Online de Limba Germana pentru Copii

Vrei să asiguri un început bun în viață copilului tău? Te-ai bucura să-l vezi comunicând cu ușurință cu cei din jurul lui, oriunde ar merge în lume? Atunci te felicit pentru efortul depus ca să găsești cel mai bun curs de limba germană pentru copii! Ai ajuns în locul unde aceștia așteaptă cu nerăbdare cursurile de germană!

Fiind limba oficială a 6 țări, dar și o importantă limbă academică, germana este larg utilizată atât în industriile tehnologice & electronice, auto-moto, cât și în cercetări din domeniul biologiei, chimiei, farmaceuticii. Astfel, cunoștințele de limba germană sunt foarte utile pentru copii orientați spre știință, tehnică, medicină. 

Investește în viitorul copilului tău și deschide-i cât mai multe oportunități de succes prin învățarea limbii germane. 

Descoperă cursurile de limba germană pentru copii Bright Kids!

Cursurile noastre de
engleza pentru copii

Kindergarden (5-7 ani)

Aceste cursuri sunt concepute pentru a introduce copiii mici în lumea limbii engleze prin cântece, jocuri și povești, stimulând dezvoltarea limbajului într-un mod natural și distractiv.

Incepatori (7-10 ani)

Cursurile pentru începători se concentrează pe dezvoltarea vocabularului de bază și a înțelegerii limbii prin activități interactive și exerciții practice.


Intermediar (11-14 ani)

Destinate copiilor care au deja cunoștințe de bază, aceste cursuri dezvoltă abilități de citire, scriere, vorbire și ascultare, pregătindu-i
pentru niveluri mai
avansate.

Avansati (15 ani+)

Pentru elevii avansați, oferim cursuri care se concentrează pe îmbunătățirea fluentei în vorbire și pe înțelegerea textelor complexe, precum și pe pregătirea pentru examene internaționale.

La BrightKids alegi programul care se
potriveste copilului tau

Lectii Individuale Copii – Limba Germană

de la159,00 lei/ sedinta + TVA (Preturile pot varia)

    Curs Grup Copii – Limba Germană

    de la379,00 lei/ sedinta + TVA (Preturile pot varia)

      Profesorii Bright Kids

      Cristina profesor BrightKids Limba Germana

      Cristina

      Profesor de limba germană
      Experiență: 5 ani +

      Diana Niculai

      Profesor de limba engleza si germană
      Experiență: ani +

      Teodora

      Profesor engleză, coreeana, japoneză și germană
      Experiență: 4 ani +

      Cursurile Online Kids se desfasoara exclusiv ONLINE

      💻 Cursurile Bright Kids se desfășoară pe platforma Zoom, ușor de utilizat pe tabletă, laptop sau calculator.

      Aceasta le oferă copiilor un mediu de învățare dinamic și interactiv, unde pot:

      Asculta și viziona materiale educative – videoclipuri, fișiere audio și prezentări coordonate de profesor.


      Interacționa cu profesorul și colegii – prin mesaje private sau în grup, folosind funcția „Chat”.



      Lucra în echipă – instrumentul „Breakout Rooms” permite exerciții în perechi sau grupuri mici pentru activități de conversație și scriere.


      Scrie și rezolve exerciții direct pe ecran – preluând controlul asupra ecranului profesorului pentru o experiență de învățare interactivă.


      Participa la testări lunare – digitale sau pe hârtie, cu feedback instant, pentru a înțelege mai bine greșelile și a progresa rapid. Cu ajutorul tehnologiei moderne, copilul tău se va bucura de o experiență de învățare eficientă, captivantă și adaptată nevoilor sale.

      Ne bucura increderea clientilor Bright Kids

      Gabriel A.
      Gabriel A.
      Recomand cu cea mai mare incredere. Fiul meu a facut progrese vizibile la limba engleza intr-un timp scurt si ii place foarte mult atmosfera de la cursuri, de altfel abia asteapta sa vina urmatoarea sedinta. Echipa minunata, devotata activitatii desfasurate!
      Alexandra P.
      Alexandra P.
      Una dintre cele mai bune centre pentru copii!!! Recomand cu încredere! Fetita mea a pornit de la 0 și după un an vorbește în casa numai în engleza. Deși este și o fire trimită cumva a devenit și dezinvolta. O recomand nu doar pentru performanta care o oferă acești profesori dedicați ci și pentru atașamentul și legătură care se creaza între copii și profesori. 5 stele cu plus!
      Mara C.
      Mara C.
      Un loc minunat unde copiii vor avea parte de experiente pozitive în învățare și unde se vor simți în siguranță. Andreea este un profesionist, este plina de idei creative și mereu în căutare de resurse, se preocupa de echilibrul emoțional al copiiilor și tine cont de fiecare în parte. Felicitări pentru ceea ce faceți!

      De ce sa alegi BrightKids?

      Grupe mici

      Pentru o interactiune profesor-elev eficienta și în timp real

      Comunicare eficienta

      Posibilitatea comunicarii cu noi în functie de programul tau sau al copilului

      Pregatire pentru examene

      Posibilitatea comunicarii cu noi în functie de programul tau sau al copilului

      Dacă printre valorile tale fundamentale se numără punctualitatea, onestitatea, consecvența, diplomația—atunci descoperirea culturii germane prin cursurile Bright Kids îți poate ghida copilul în acea direcție.

      Cursurile Bright Kids se adresează copiilor cu diferite abilități și stiluri de învățare. Abordarea noastră este învățarea prin jocuri interactive. Folosim variate materiale audio și vizuale, mediul înconjurător, jocuri pentru copii, cântece pentru copii, pentru o învățare ușoară și plăcută, în ritmul propriu.

      Obiectivele sunt stăpânirea celor patru piloni ai învățării limbilor străine: ascultare și înțelegere, vorbire, citire și scriere.

      În funcție de programul școlar și extra-școlar al copilului tău, poți alege între cursurile de limba germană online din perioada anului școlar și cursurile de vară.

      La cursurile online Bright Kids găsești:

      • profesori calificați și dedicați, creativi și îndrăgiți de copii
      • învățare interactivă a structurilor gramaticale, folosind diverse materiale scrise, audio și video, grafice, filme pentru copii etc.
      • repartizare pe grupe de vârstă adaptate nivelului de cunoștințe al copiilor
      • dezvoltarea abilităților de comunicare (vorbit, citit) prin exercițiu, exercițiu, exercițiu…
      • posibilitatea de a învăța în grupe de maxim 5-7 copii online, sau de a opta pentru cursuri individuale
      • cursuri de vară (școala de vară), ateliere, cursuri pe parcursul anului școlar

      Germana și engleza au o origine comună, în vechea limbă vest-germanică. De aceea, au structuri gramaticale similare. Totuși, declinările cauzale, genul substantivelor, precum și scrierea substantivelor compuse sunt trei dintre diferențele majore între cele două limbi.

      Germania reprezintă de ani de zile cea mai mare putere economică a Europei și a cincea la nivel global. Ca industrie auto, Germania se situează pe locul 6 global ca producție, din 2021. Germania este și cel mai mare contribuitor la Agenția Spațială Europeană

      La Bright Kids ai și cele mai avantajoase promoții!

      Știm că toate cheltuielile se adună, dar mai știm și cât de important e să investim în viitorul copiilor noștri. Așa că îți venim în ajutor cât de mult putem!

      Pentru fiecare al doilea curs la care îți înscrii copilul, primești 10% reducere la abonament.

      Pentru fiecare alt copil înscris (al doilea, al treilea etc), primești 10% reducere la abonament.

      Dacă înscrii copilul între 1 iunie – 31 august, primești 10% reducere la abonament.

      Iar dacă plătești în avans cursul pentru întregul an școlar (10 luni de curs), primești 10% reducere la abonament.

      Aceste reduceri SE POT CUMULA!

      Asta înseamnă că al doilea copil, pentru al doilea lui curs Bright Kids, înscris între 1 iunie și 31 august și achitat integral în avans, beneficiază de 40% reducere din costul abonamentului (adică 1440-1600 RON / an)! 🥳

      Investește în viitorul copilului tău, deschide-i perspectiva spre cultura germană și pavează-i drumul spre succes.

      Dacă nu ești sigur care e cursul potrivit pentru copilul tău, înscrie-te la o lecție de probă fără obligații.

      Cele Mai Avantajoase
      Promoții la Bright Kids!

      Stim că fiecare investiție în educația copilului tău contează! De aceea, ți-am pregătit reduceri speciale, astfel încât să beneficiezi de cele mai bune cursuri la prețuri avantajoase.

       

      📌 Cum poți economisi?

       

      10% reducere pentru:

      • Al doilea curs la care îți înscrii copilul
      • Fiecare copil suplimentar înscris (al doilea, al treilea etc.)
      • Înscrierea între 1 iunie – 31 august
      • Plata în avans pentru întregul an școlar (10 luni)

       

      Atentie: Reducerile NU se cumuleaza!

       

      📚 Investește în viitorul copilului tău, economisind inteligent!

      Rata de promovabilitate pentru elevii noștri de până acum este 100%!

      Asta înseamnă că TOȚI copiii pregătiți la Bright Kids au promovat cu brio atât examenele Cambridge și IELTS, cât și admiterea în clasa a 5-a engleză-intensiv.


      Dacă nu ești sigur care e cursul potrivit pentru copilul tău, înscrie-te la o lecția gratuită de probă.

      Ne bucura increderea clientilor Bright Kids

      Cursuri germana online copii

      De ce să alegi cursurile noastre de limba germană pentru copii?

      Cursuri interactive

      Lecțiile noastre sunt gândite să capteze atenția copiilor, folosind o varietate de metode interactive, cum ar fi jocurile, exercițiile multimedia și activitățile practice. Acestea îi vor ajuta pe copii să învețe limba germană într-un mod plăcut și să-și dezvolte abilitățile de comunicare.

      Învățare online în propriul ritm

      Platforma noastră permite fiecărui copil să progreseze în ritmul său. Lecțiile sunt structurate pe module, astfel încât copiii pot reveni asupra materialului ori de câte ori au nevoie pentru a-l înțelege pe deplin.

      Lecții germana copii online

      Instructori calificați: Echipa noastră de profesori are experiență în lucrul cu copiii și este dedicată să facă din învățarea limbii germane o experiență pozitivă. Profesorii noștri încurajează participarea activă și se asigură că fiecare lecție este accesibilă și interesantă.

      Feedback personalizat: Copiii primesc feedback constant, ceea ce le permite să identifice rapid punctele forte și zonele care necesită îmbunătățiri. Acest lucru contribuie la o învățare mai eficientă și la consolidarea cunoștințelor.

      Adaptabilitate la orarul familiei: Fie că preferi lecții dimineața, după-amiaza sau seara, cursurile noastre se pot adapta programului copilului tău, oferindu-i o experiență de învățare fără stres.

      cursuri germana copii

      Beneficiile învățării limbii germane pentru copii

      Stimularea creativității și a gândirii critice

      Învățarea limbii germane îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile de gândire critică și de rezolvare a problemelor, contribuind astfel la formarea unor competențe intelectuale esențiale pentru viitor.

      Învățare multisenzorială

      Metodele noastre de predare includ activități multisenzoriale care stimulează toate simțurile, facilitând o învățare mai profundă și durabilă a limbii germane.

      Învățare germana copii
      • Descoperirea culturii: Prin intermediul cursurilor noastre, copiii nu învață doar limba, ci și cultura și tradițiile țărilor germanofone. Acest lucru le deschide mintea și le oferă o perspectivă globală.
      • Activități culturale integrate: Pe lângă învățarea limbii, cursurile noastre includ și activități culturale, cum ar fi povești tradiționale, cântece și obiceiuri germane, care îi ajută pe copii să înțeleagă mai bine cultura germanofonă.
      • Învățare continuă și succes educațional: Cunoașterea limbii germane deschide porți către oportunități educaționale în instituții prestigioase din Germania și alte țări germanofone.
      • Pregătire pentru viitor: Limba germană este una dintre cele mai importante limbi de afaceri din lume. Începând de acum, copilul tău va avea un avantaj considerabil în viitorul său profesional.
      Happy little girl looking at computer screen sitting at desk in classroom

      Cursuri adaptate pentru toate vârstele și nivelurile

      Cursuri de germană pentru preșcolari: Lecțiile pentru preșcolari sunt concepute pentru a introduce copiii în limbajul de bază prin activități ludice, cântece și povești. Aceasta este o modalitate excelentă de a-i familiariza pe cei mici cu sunetele și structura limbii germane.

      Cursuri de limba germană pentru începători: Cursurile noastre pentru începători sunt axate pe învățarea alfabetului, a vocabularului de bază și a structurii propozițiilor simple. Copiii vor învăța să citească, să scrie și să vorbească în limba germană.

      Lecții de germană pentru avansați: Pentru copiii care au deja cunoștințe de bază în germană, oferim lecții avansate care se concentrează pe perfecționarea abilităților de exprimare orală și scrisă.

      Fun fact: Limba germană este limba oficială în Germania, Austria, Elveția, Luxemburg, Belgia și Liechtenstein, fiind limba maternă pentru peste 75 de milioane de oameni.

      Carierele viitorului nu ne sunt cunoscute încă, dar un lucru e sigur: industria auto-moto nu va dispărea prea curând, iar Germania reprezintă un important pilon în acest domeniu.

      Încurajează-ți copilul să descopere cultura bavareză într-un mod distractiv și pavează-i drumul spre succes.

      Înscrie-l la cursurile online de germană pentru copii Bright Kids.

      FORMULAR ÎNSCRIERE

      Nota: te vom contacta în maxim 48h de la primirea acestei cereri

      Acest website folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul cu Termenele și condițiile site-ului precum și cu Politica de confidențialitate.